Home
Băile Herculane
Valea Cernei
Zone turistice
Obiective  turistice
Trasee turistice
Circuite turistice
Turism ecumenic
Legende
Sănătate
Pescuit  sportiv
Sport
Informaţii turistice
Turism
Logistică
Video
Links
Cazare
Hartă
Contact


Pentru a cunoaşte cât mai multe date de ajutor (care vă pot fi de folos) legat de caracterul reliefului,
numărul obiectivelor turistice, trasee , condiţia fizica cât şi căile de acces spre acestea : poteci sau
drumuri forestiere, am restructurat Valea Cernei pe zone de interes turistic. Este foarte important
de ştiut pentru că se poate urca şi cu maşina pe drumurile forestiere atunci când vremea este favorabilă,
având un acces mai uşor la obiectivele turistice. Drumurile forestiere urcă până la o anumită altitudine.
Puteţi sa vă transportaţi echipamentul de munte mai uşor dacă aveţi de gând să staţi mai multe zile.
Denumirea unei zone a fost dată după înalţimea  unui vârf de munte sau a unui obiectiv turistic
cunoscut. Fiecare zonă se diferenţiază în funcţie de caracterul reliefului ,vegetaţie, rute şi obiective turistice.

simbol    munteDomogled
Intrare : Centru -  Băile Herculane , Izvorul de apă plată
Ieşire: Pecinişca, Gornenţi, Podeni
Caracter relief: pereţi calcar, păduri foioase şi pin, chei, poieni, dealuri,
peşteri, izvoare
Localizare: partea dreaptă a râului Cerna, Munţii Mehedinţi
Trasee turistice: 8
Lungime: 2 - 18 Km
Durata: 45 min - 6 ore
Categorie:  mijlocie  ( grad de difilcultate a traseelor turistice)
Condiţie fizica.: normală
Altitudine max: Vf. Domogledul Mare  1104 m
Altitudine minimă: Băile Herculane  163 m
Interes: trasee turistice, obiective turistice, speologie, alpinism,
cercetare, montainbike, escalade pe timp de iarnă, schi fond.
Cale de acces: poteci, drumuri forestiere ( localitatea Bârza în aval
de Băile Herculane)
Obiective turistice: Vf. Domogledul Mic 867 m, Vf. Domogledul Mare 1205 m,
Cheile Tătarului, Avenul din Domogled, Carstul de la Varniţe ( Suşuoare)
Crucea Albă, Cheile Jelerău, Poiana Muşuroaie, Peşterile Şerban şi Şoronişte
                                                                                                                                              

Detalii:
Domogledul este o rezevaţie naturală în cadrul parcului naţional înfiinţată în anul 1912 de Tatarczi ( fost primar al oraşului ). Este o zonă foarte cautată de către toată lumea datorită biodiversitaţii plantelor, faunei, dar şi din cauza panoramelor spectaculoase spre Valea Cernei şi a staţiunii Băile Herculane . Majoritatea traseelor turistice sânt în câmp deschis, la înălţime având o vizibilitate liberă ochiului peste tot. Este una dintre cele mai frumoase zone turistice din Banat, fiind foarte cunoscută, depăşind cu mult graniţele României. Rezervaţia este vizitată de turişti străini sau cercetatori din toată lumea. În acest munte se gaseşte o adevarată junglă tropicală începând de la vegetaţie (plante şi liene, pomi exotici ) până la insecte carnivore. Uneori în unele locuri, grupurile de turişti care urcă, trebuie să aştepte grupurile care coboară din cauza  potecilor foarte înguste. Domogledul este unicat în Europa datorită acestei biodiversitaţii. Unele insecte emigrează din Mongolia. Informaţii despre starea potecilor şi a drumurilor forestiere le aflaţi din rubrica Logistica din site.  

simbol  munteColariu
Intrare : Pecinişca, Fabrica de Var
Ieşire: Domogled, Bârza, Podeni
Caracter relief: poieni, dealuri, peşteri, pârâu. pereţi calcar, păduri, chei
Localizare: partea dreaptă a râului Cerna, Munţii Mehedinţi
Trasee turistice: 4 
Lungime: 2 - 10 km
Durata: 2 - 4 ore
Categorie: uşor
Condiţie fizica: normală
Altitudine max: Vf. Colariu 702 m
Altitudine minima: Băile Herculane 163 m
Interes: parapantă, deltaplanism, montainbike, enduro, off road, trasee turistice, speologie, alpinism, vânătoare
Cale de acces: poteci., drumuri forestiere
Obiective turistice: Vf. Colariu, Cheile Tătarului, Sfinxul Bănăţean, Peştera Ungurului, Ponorul Colariu
                 

Detalii:
Colariu , un vârf de munte izolat aflat la intrarea  în Băile Herculane. La începutul anului 1959 a
funcţionat o carieră de piatră folosită pentru o fabrică care prelucra calcarul pentru var. Prin anul
1968 exploatarea a fost întreruptă.  Obiectivele turistice sânt la mică distanţă unele faţă de altele.
Sfinxul Bănăţean fiind  unicat în Europa ca mărime. Satul Pecinişca este o importantă localitate aflată
la poalele acestui vârf . Se întinde de-a lungul râului Cerna pe malul stâng. Sânt foarte multe sărbatori
tradiţionale care se ţin aici.


simbol standard munteCoronini
Intrare : Str. Zăvoiului, Baia Neptun, Grota Haiducilor
Ieşire: Str. Uzinei, Valea Bolvaşniţei, Vf. Cicilovete, Gara Herculane
Caracter relief: pereţi calcar, păduri, poieni, dealuri, peşteri, avene , pârâu, izvoare
Localizare: partea stângă a râului Cerna - Munţii Cernei
Trasee turistice: 10
Lungime. 1 - 8 Km
Durata: 30 min - 4 ore
Categorie: uşoara
Condiţie fizica.: normală ( copii, seniori)
Altitudine max: Vf. Poiana cu Peri 745 m
Altitudine minima: Băile Herculane 163 m
Interes: trasee turistice, cercetare, speologie, alpinism, montainbike
Cale de acces: poteci
Obiective turistice: Grota cu Aburi, Chioşcul Elisabeta, Avenul lui Adam, Izvorul Munk,
Platoul Coronini, Peştera Hoţilor (Grota Haiducilor),  Vf. Poiana cu Peri

Detalii:
Este o zonă turistică mult îndragită şi căutată datorită potecilor uşoare, pentru scurte plimbări prin
pădurea de fag sau printre stâncile de calcar. Punctul forte pentru această zonă fiind peştera Grota
cu Aburi ( unicat in Europa), este o peşteră fosilă din care iese aburul prin podeaua şi pereţii peşterii 
iar  datorită presiunii  foarte mari, produce un zgomot sub forma unei oale care dă în clocot. Apa râului
Cerna pătrunde în adâncime şi iese la suprafaţă prin crăpăturile acestei peşteri sub forma de abur sau
de izvoare termale în staţiune. În peşteră se poate intra liber fară restricţi şi este accesibilă pentru toată
lumea indiferent de vârstă fară a folosi un echipament special. Toate peşterile din această zonă turistică
sânt fierbinţi, asemanătoare peşterilor care se găsesc în Cuba. În timpul perioadei austro-ungare a fost
amenajat un parc natural cu băncuţe, refugii, rondouri de flori şi arbori exotici. A fost bine întreţinut
de către grădinari. Acest parc natural în ciuda timpului este funcţionabil şi astăzi. Chioşcul Elisabeta se
află la o altitudine de 650 m pe un ţanc de stâncă, are deschiderea cu ochiul liber spre toată Valea Cernei,
panorama fiind deosebită. Chioşcul a fost construit pentru pricipesa Sisi fiind o mare iubitoare de
natură, urca zilnic aici în perioada cât a stat in Herculane. Este interesant de reţinut ca aici găsiţi forme de
relief sau vegetaţie pe care nu le mai vedeţi în alte zone turistice din Valea Cernei. Un alt obiectiv
turistic aflat aici este Sfinxul lui Hercules , unicat în Europa datorită marimii lui, care se poate vedea cu
ochiul liber de la câţiva km. Punctul din care se poate observa cel mai bine deşi se află la mare
distantă, este situat la 7 izvoare (bifurcaţia spre ştrandul termal) pe un ţanc de stâncă unde jos curge
liniştită Cerna iar drumul de asfalt se află la o înalţime de 80 m .

simbol standard munteSuşcu
Intrare : Centrul  istoric ( Izvorul de apă plată)
Ieşire: Uzina electrică, Izvorul de apă plată,
Gornenţi, Vf. Cociu, Valea Camenei.
Caracter relief: pereţi calcar, păduri, poieni
Localizare: partea dreapta a râului Cernei - Munţii Mehedinţi
Trasee turistice: 3
Lungime. 4 - 12 km
Durata: 4 - 5 ore
Categorie: greu
Condiţie fizica.: foarte bună
Altitudine max: Vf. Suşcu 1198 m
Interes: trasee turistice, vânătoare, alpinism
Cale de acces: poteci, drumuri forestiere
Obiective turistice. Vf. Suşcu, Poiana Şeaua Padina
Detalii:
Vârful Suşcu - mic ca altitudine 1200 m, dar comparabil cu alte vârfuri muntoase din România îl
putem include cu brio între ele pentru difilcultatea accesiunilor mai ales iarna. Panorama care
se vede de pe vârf este extraordinară având o imagine asupra întregii Vaii Cernei dar şi până la
Dunăre, văzându-se de aici pe timp foarte senin Cazanele Dunării deşi sânt la o distanţă de 20 km,  
Poiana Seaua Padina încadrată de Vârful Suşcu şi Cociu este una din cele mai frumoase din
întregul parc naţional. Se poate ajunge cu maşina prin spatele vârfului pe drumul forestier
Bârza - Balta Cerbului. Aici se pot face tabere turistice pentru mai multe zile. Nu este o zonă cu
restricţii deosebite.

simbol standard munteCicilovete
Intrare : Poiana Feneşan ( 7 Izvoare ),  Km 12 (lacul de acumulare Prisaca)
Ieşire: Lacul Prisaca, Vf. Arjana, Vf. Poiana cu Peri
Caracter relief: pereti calcar, păduri, poieni,
dealuri, cascade
Localizare: partea stângă a râului Cerna - Munţii Cernei
Trasee turistice: 3
Lungime. 4 - 11 km
Durata: 3 - 6 ore
Categorie: uşor
Condiţie fizica.: normală
Altitudine max: Vf. Cicilovete 1142 m
Interes: trasee turistice, alpinism, canyonig
Cale de acces: poteci, drumuri forestiere (  Poiana cu Peri)
Obiective turistice: Cascada Vânturătoare, Plaiul Băniţei
Detalii:
Cascada Vânturătoare, Poiana Belentina şi Vf. Cicilovete sânt principalele obiective turistice din
această zonă. Cascada Vânturătoare, obiectiv turistic descris în legenda lui Hercules,
este una din cele mai frumoase cascade naturale din România. Se poate ajunge
din Poiana cu Peri pe traseul de creastă spre Arjana. Poiana Belentina are un farmec aparte mai
ales toamna când vegetaţia îşi schimbă culoarea. Corespondent  în Europa ar fi Cascada Triberg
din Munţii Padurea Neagră - landul Baden-Württemberg din Germania, mai mică şi spectaculoasă
dar în schimb prin publicitate este cunoscută peste tot.

simbol standard munteInalaţ
Intrare : Pârâul Cociu ( Roşeţ ), Coada Lacului Prisaca, DN 75 - Km 22 si 36
Ieşire: Şeaua Padina, Gornenţi, Izverna, Vf. lui Stan ( traseu de creastă)
Caracter relief: pereţi calcar, păduri, poieni, doline, peşteri, chei, pârâu,
cascade, dealuri
Localizare: partea dreaptă a râului Cerna - Munţii Mehedinţi
Trasee turistice: 11
Lungime. 2 - 24 km
Durata: 2 - 18 ore
Categorie: mijlocie
Condiţie fizica.: normală
Altitudine max: Inalăţul Mare 1300 m
Interes: trasee turistice, speologie, vânătoare, montainbike, enduro,
alpinism
Cale de acces: poteci, drumuri forestiere
Obiective turistice. Fântâna Moşului, Cascada Cociu, Cheile Ţăsnei, Poiana
Balta Cerbului, Dolinele Porcului, Peştera Popii, Moara Dracului
Detalii:
Zona Inalăţ ca întindere este cea mai mare din Parcul Naţional Valea Cernei. Căile de acces sânt
abrupte necesitând o bună condiţie fizică. Traseele montane sânt la înalţime pe creastă având
o belvedere pe ambele părţi ale versanţilor. Cele mai importante obiective turistice sânt dolinele
(origine carstică) . Acestea au forma unor dealuri , de mici dimensiuni , din blocuri masive de
calcar si lapiezuri , dând un aspect unic zonei, potecile şerpuind printre ele sau pe marginea prăpăstiilor.
Cheile Ţăsnei descrise în legenda lui Hercules sânt la intrarea în zona turistică fiind una din căile de acces.
Ca asemanare cu un alt obiectiv turistic din Europa ar fi Plitvice din Croaţia unde sau filmat celebrele filme
cu Winnetou . Drumul de creastă continuând spre Vârful lui Stan. În Poiana Balta Cerbului se poate ajunge
cu maşina pe drumul forestier ocolind Domogledul. Acest drum dacă s-ar amenaja până în satul Gornenţi
ar dezvolta toată zona din sudul Banatului  fară a se afecta mediul natural. Tot în poiană se găseşte o
cabană a Ocolului Silvic din  Herculane care poate fi folosită de către turişti pentru cazare pe mai
multe zile . Poiana este foarte mare având câteva hectare.. Informaţii la Ocolul silvic din Băile
Herculane sau din rubrica Contact din site.

Pentru a scăpa de praful şi aerul greu suportabil din oraşe sau de stresul cotidian, Valea Cernei este
o  destinaţie ideala pentru un concediu sau câteva zile de recreere. Numai vizitându-le le putem pune
cu adevărat în valoare. Fiind o zonă accesibilă pentru toată lumea indiferent de vârstă vă puteţi face
propriul program turistic iar dacă doriţi mai mult  vă putem ajuta prin informaţii suplimentare
şi logistică

                                                            Copyright ©  Carpati  Valea Cernei

Top